Președintele Traian Băsescu a făcut în această seară inventarul punctelor din pactul de coabitare pe care Victor Ponta le-a încălcat, atacându-l insistent pe premier despre care a spus, în nenumărate rânduri, că este, alături de Crin Antonescu, autorul „loviturii de stat” de anul trecut și nu respectă legile și Constituția. „Oamenii aceștia sacrifică interesele României pentru interesele interne. Batjocoresc statul de drept. Nu-mi voi menține semnătura pe un acord ca să-i mințim pe partenerii noștri externi. Nu pot să stau în remorca unui mitoman cum e Victor Ponta și să fim amândoi etichetați la fel(…) Nu voi ezita să îmi retrag semnătura de pe un acord care a rămas gol”, a spus Băsescu. Șeful statului a adăugat o analiză a acordului va fi făcută mâine.
Băsescu a comentat că semnarea acordului de colaborare instituțională l-a făcut pe Ponta „frecventabil. „România a optat ca primii oameni în stat să fie Crin Antonescu și Ponta, primii responsabili ai loviturii de stat. Nu le-am întins mâna lor, ci României. Amândoi sunt ca doi bebeluși din punct de vedere a înțelegerii funcționării instituțiile statului. L-a făcut frecventabil pe cele care a semnat acest acord. Crin Antonescu a rămas profund nefrecventabil.”, a precizat el.
„Limbajul dublu este catastrofal pentru România”
Președintele a insistat că îngrijorarea sa majoră este legată de nerespectarea acordului de colaborare instituțională în condițiile în care documentul este parte a MCV.
„Ceea ce vă spun cu certitudine este că pe punctul de cea mai mare sensibilitate, care este justiția și statul de drept, nu voi face nicio concesie. Pentru că înseamnă că împreună am semnat, că trecem sub tăcere tot ce se întâmplă în neregulă în șubrezirea statului de drept în România, în revenirea clienților politici, în funcții de conducere, în parchete. Așa ceva nu voi accepta”, a spus Băsescu, adăugând că „ar fi dramatic să revenim la vremea Stănoiu-Năstase&Co, acum, în 2013”.
Șeful statului s-a referit la schimbările din conducerea DNA, susținând că „ministrul Justiției nu trebuia să execute ordinul lui Ponta”, dar și la catalogarea drept dosarului Dragnea drept unul politic.
Potrivit președintelui, Crin Antonescu și Victor Ponta au reușit să „decredibilizeze consistent progresele statului român din ultimii ani”, prin atitudine, fapte, prin „minciună”.
„Limbajul dublu este catastrofal pentru România. Nu poți să spui una la Berlin și alta când ieși cu Dragnea, de mână, după ce procurorii au înaintat dosarul către instanță. Oamenii aceștia sacrifică interesele de credibilitate ale României pentru interesele lor interne. Mint și batjocoresc statul de drept”, a spus Băsescu.
Principalele declarații ale președintelui:
– Pactul de coabitare: Am transmis CSM o copie a acordului de colaborare. Mulți se întreabă de ce a fost necesar. Vă aduceți aminte reacția cancelariilor occidentale la lovitura de stat. Din păcate autorii loviturii de stat, Crin Antonescu și Victor Ponta, au câștigat zdrobitor alegerile.
– Am găsit această soluție pe care mi-o propusesem imediat după invalidarea referendumului. România a optat ca primii oameni în stat să fie Crin Antonescu și Ponta, primii responsabili ai loviturii de stat. Nu le-am întins mâna lor, ci României. Amâmdoi sunt ca doi bebeluși din punct de vedere a înțelegerii funcționării instituțiile statului.
-L-a făcut frecventabil pe cele care a semnat acest acord. Crin Antonescu a rămas profund nefrecventabil.
– Numirea în funcția de avocat al poporului pe cel care are sprijinul tuturor grupurilor parlamentare, nicio ordonanță nu a fost atacată. Dânsul gândește.
– Acest acord reflectă o mare îngrijorare a mea. Acești oameni nu vor respecta constituția și legile, cum nu au respectat când au pus în practică lovitura de stat din 2012 eșuată.
– Sunt foarte multe domenii în care cele 2 segmente ale puterii executive, președinte și guvern, au atribuțiuni: decorare, avansarea la gradul de general, numirea în funcții de conducere în parchete, a ambasadorilor, propunerea pleacă de la executiv/ ministere, au un parcurs intermediar cum e în cazul procurorilor și vin la președinte. dacă există rea credință, oricare îl poate bloca pe celălalt în acest proces. Am convenit un mecanism, acolo unde peeminența deciziei e la președinte, dacă sunt dicute, prevalează punctul de vedere al președintelui.
-Era mai corect ca ministrul Justiței să nu execute ordinul premierului, ci să vorbească cu mine și aș fi avut o singură întrebare: ai ținut cont de părerea șefului instituției?. Am fost extrem de reticent față de propuneri care vin direct din capul ministrului.
-Acordul trebuie respectat pentru consolidarea instituțiilor. Am o singură propunere pentru un adjunct de șef de secție, care stă la mine în mapă de doi ani și căruia nu i-am dat un rezultat. Am avut dubiile mele. Când propunerea era susținută de Morar, nici nu am vrut să-l jignesc, nici să-mi impun punctul de vedere.
– Acordul obligă la consultarea președintelui la orice deplasare atât la Consiliul UE, cât și în cele individuale ale primului ministru. Președintele participând la CE, dacă miniștrii care merg la Consiliul UE nu-și coordonează poziția trebuie să muncesc enorm să îndrept ce au făcut acolo.
– În deplasări externe bilaterale, bine că le-a făcut, rău că le-a făcut prost. Singura la care ne-am consultat a fost cea din Germania.
-Dl Ponta a ținut să se ducă în Azerbaidjan, rezultatul a fost extraordinar, a pierdut nabucco. Vizită Arcul de Triumf și am obținut o extraordinară susținere pe Schengen. A venit că vrea să se ducă la CE pe energie, a avut mandat să suțină Nabucco, în intervenție a susținut NabuccoÎn concluzii veți constata că nu apare Nabucco, dar apare soluția Sud, care avea varianta Nabucco, avea varianta TAP. S-a plimbat cu avionul. Nu-i puțin lucru să te dai cu avionul, eventual pe banii lui Ghiță.
– Nu mai vorbim de prezenta pe Siria, declara guvernul sirian ilegitim și ilegal, acum SUA și Rusia stau la masă cu guvernul sirian.
– Ieri m-am păcălit aflând că Vosganian a demisionat din Guvern. Mi s-a părut un act de onoare. Este un act de profundă lașitate.
– Dosarul referendumul: Voi citi integral rechizitoriul până mâine, pentru că el prezintă o epopee a furtului în campanie. Cu același mecanism am mai furat o dată, în 2009. PSD a utilizat la prezidențiale exact același mecanism de furt.
– Am avut câteva probe, dar prea puține. Și atunci au fraudat masiv votul.
– Acolo sunt descrise probe care sunt în bibliorafturi. N-am și bibliorafturile. Ținta nu e Dragnea. E cum facem o legislație.
– Suntem capabili să generăm o lege care să prevină fraudarea alegerilor? Acesta e cel mai mare câștig al acestui dosar. Le pot da satisfacție celor care vor să îi spună „politic” pentru că e vorba de alegeri, cel mai important act politic al cetățeanului. Personal nu sunt de acord să îi spunem dosar politic, dar ne face o poză a celui mai important act politic – alegerile.
– E o poză a modului cum se fraudează alegerile. Resping orice joc murdar în care un politician spune „au fost anchetați cei care au votat pentru demitere”. Nu, au fost anchetați cei care au încălcat legea. A fost strivit sub o mașinărie de partid votul.
– Fac apel la guvern să nu se joace de-a CFR Marfă. Au fost modificate condițiile. Opriți-vă, e ilegal! Nu vreau să-l supăr pe domnul Ghiță care va sări să-și apere partenerul care întâmplător a securizat cu 30 de mil de euro bugetul pentru securizarea frontierei. Nu-i bine să-ți legi de picioare un Ghiță.